Colega noastră Alexandra de la RITTER.ro a realizat un articol deosebit de interesant despre asigurări.
Acest documentar este destul de lung, dacă nu ai timp să-l citești pe tot poți să îl asculți audio oricând.
De unde putem trage primele exemple de asigurări?
În pofida eforturilor depuse de unii oameni de ştiinţă pentru descoperirea primelor operaţiuni de asigurări, acestea nu au putut fi identificate cu precizie. Totuşi, în urma unor îndelungi căutări au fost găsite dovezi ale unor operaţiuni de împărţire a riscurilor ce datează din aceeaşi perioada cu apariţia primelor forme de organizare în comerţ.
De-a lungul timpului, mulţi oameni înţelepţi au făcut referiri, în cugetările lor, la asigurări. Motivul este legat de grija oamenilor pentru prezent şi pentru viitor, pentru că totdeauna s-au gândit să se apere de ceea ce le poate produce pagube sau suferinţe: duşmani, intemperii, accidente, moarte… Originile asigurărilor sunt atât de îndepărtate, încât este practic imposibil a stabili o dată exactă de apariţie a acestora. Necesitatea apariţiei activităţii de asigurare este legată de existenţa unor posibile evenimente, care reprezintă un pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau pentru viaţa oamenilor: calamităţi, accidente, incidente etc.
Astfel, cert este faptul că prima premisă care a stat la baza asigurării a fost apariţia conceptului de risc atunci când omul sălbatic începe să conştientizeze ce este riscul şi cât de important este acesta în viaţa lui. Astfel, ca o primă formă de protecţie împotriva riscurilor predecesoare asigurărilor contemporane poate fi considerată practica negustorilor chinezi, care îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să se transporte pe râurile periculoase ale Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii. Această însă nu poate fi considerată asigurare, fiind doar o formă de dispersie a riscului.
Cea de a doua premisă în apariţia asigurărilor este legată de necesitatea ca oamenii să se ajute reciproc în cazul daunelor, adică afirmarea principiului mutualităţii pe care e bazată asigurarea şi formarea primelor fonduri de asigurări. Oamenii s-au unit pentru a face faţă consecinţelor evenimentelor nefaste.
Altfel spus, este vorba de preluarea pagubelor unui singur individ de mai multe persoane, sau de solidarizare în faţa evenimentelor ce apar în viaţa unei comunităţi, care se bazează pe contribuţia fiecărui individ cu sume mici, sub forma unor cotizaţii în vederea creării unui fond bănesc utilizat la ajutorarea acelor indivizi care au suferit prejudicii generate de evenimentele ce au motivat unirea comunităţii. Principiile comunităţii de risc şi mutualităţii au reprezentat baza conceptului de solidaritate, precum şi a celui de asigurare.
Ce astfel de exemple avem?
Cele mai vechi forme de întrajutorare sunt întâlnite încă în antichitate şi datează cu cca 6500 de ani î.e.n. Astfel, se cunoaşte că meşteşugarii tăietori de piatră din Egiptul de Jos constituiau fonduri de întrajutorare, formate anticipat, prin contribuţia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivităţii.
La fel comercianţii din Antichitate practicau forme de protecţie în vederea acoperirii pagubelor produse pe perioada transportului mărfurilor.
De exemplu, prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antică înţeleptul legiuitor Solon a obligat societăţile politice şi meşteşugăreşti să constituie un fond comun alimentat prin coti-zaţii lunare, destinat să repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligatorie care se cunoaşte.
În Babilon, Fenicia şi în alte ţări străvechi, membrii caravanelor se constituiau în asociaţii, suportând în comun pagubele din jafuri şi de altă natură suportate de unii dintre ei în timpul transportului.
În Roma antică s-a constituit o asociaţie de înmormântare pe baza unui Regulament al Colegiului funerar din Lavinium, care funcţiona pe baza unor cotizaţii de înscriere şi a unor plăţi periodice. Membrii asociaţiei aveau astfel asigurate, la deces, un rug şi un mormânt. Acestea au reprezentat de fapt primele tentative de asigurare de viaţă.
O altă formă a solidarizării era cuprinsă în legislaţia maritimă a insulei Rhodos, încă din anul 916 înainte de Christos. Constă în faptul că pierderile care rezultau din aruncarea peste bord a încărcăturii pentru salvarea expediţiei aflate în pericol (cauzat de naufragiu, furtună, eşuare etc.) erau repartizate în mod proporţional, fiind suportate de toţi participanţii la expediţie, pe principiul avariei comune. Această formă se menţine până în zilele noastre.
Cea de a treia premisă în apariţia asigurărilor a fost apariţia formei juridice a raporturilor de asigurare. Iniţial acesta ia forma unui contract de împrumut, în care suma garanta un transport de mărfuri la mare distanţă; în cazul în care acestea nu ajungeau la destinaţie, creditorul pierdea suma împrumutată.
Astfel, există dovezi precum că în jurul anului 3000 î.e.n a fost conceput şi practicat un sistem de aşa-zise credite (împrumuturi) maritime. Aceste dovezi se referă la Codul lui Hammurabi, care demonstrează că babilonienii aveau idei clare legate de natura unui contract, de valoarea banilor şi înmulţirea lor prin împrumut.
Este vorba despre contractele mixte de credit şi parteneriat în care, alături de plata unei anumite dobânzi, creditorul era îndreptăţit să primească o parte din profit, dacă acesta depăşea o anumită sumă. Totodată, conform acestui contract, debitorul nu avea răspundere în caz de accident, dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie. Dacă mărfurile ajungeau, atunci debitorul trebuia să plătească împrumutul şi dobânda.
Ulterior fenicienii au adoptat şi au adaptat contractul comercial al babilonienilor, pentru ca în următoarea etapă acesta să fie dezvoltat de greci. Stadiul final al practicării contractelor de împrumut în antichitate l-a reprezentat adoptarea vămii de către romani, aproximativ în anul 300 î.e.n. Odată cu aceasta, se poate afirma că se intră în etapa în care unii autori consideră că principiile contractului de împrumut au fost „translatate” în asigurări, aşa cum le înţelegem astăzi. Prima poliţă de asigurare dovedită până azi a fost semnată în anul 1347 la Genova, iar prima intervenţie a statului pe piaţa asigurărilor datează din anul 1435.
Cum evoluează asigurările?
Asigurările au cunoscut o evoluţie remarcabilă, în ceea ce priveşte riscurile asigurate care au devenit tot mai variate, precum şi ca forme de organizare a companiilor de asigurare.
Astfel, cele mai vechi asociaţii mutuale au fost semnalate în secolul al XII-lea în Islanda, câte una la 20 de gospodării care acopereau, pe principiul reciprocităţii, daunele din pierderile de animale.
O formă de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine, apărut în Franţa în secolul al XVII-lea şi răspândit apoi în Olanda, Anglia şi Germania.
Sistemul era bazat pe principiul asigurărilor de viaţă, dar participanţii primeau în locul sumelor asigurate rente viagere.
O nouă societate, noi tipuri de asigurări
Odată cu dezvoltarea modului de producere capitalist, ca trăsătură specifică a asigurării burgheze devine obţinerea profitului.
Asigurarea trece din forma „de frăţie” în cea „comercială”, transformându-se într-o activitate obişnuită de comerţ.
Primele societăţi de asigurare au apărut la sfârşitul secolului al XVII-lea în Anglia, Franţa, Italia, Danemarca, Suedia.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au apărut uniuni da asigurare de tip cartel şi concern, ce erau formate din zeci de societăţi de asigurare. Au fost create şi primele societăţi internaţionale de asigurări – ruseşti, austriece, suedeze.
Intens se dezvoltau noi tipuri de asigurări comerciale, iar pe baza lor au apărut multe forme, modalităţi, variante noi de asigurări.
În asigurările internaţionale vădit s-a evidenţiat corporaţia engleză Lloyd, care este astăzi cea mai mare şi importantă piaţă internaţională de asigurări şi cel mai mare centru informaţional privind comerţul şi navigaţia maritimă. Corporaţia Lloyd a apărut din Casa de cafea Lloid, proprietarul căreia era Edvard Lloyd. Prima menţiune despre casa de cafea a lui Loid a fost semnalată în anul 1688. În acest local aveau loc întâlniri regulate al comercianţilor, asigurătorilor şi proprietarilor de corăbii. Din anul 1696 Edward Lloyd începe pubicarea unui ziar de asigurări Lloyd News, iar din 1734 apare Lloyd List. În anul 1760 în sistemul lui Lloid apare prima societate de clasificare din lume – registrul de corăbii.
În anul 1871, prin actul Parlamentului englez, uniunea asigurătorilor Lloyd a obţinut statut oficial de corporaţie a asigurătorilor.
De la secolul XIX în prezent
La începutul secolului al XIX-lea în lume existau 30 de societăţi de asigurări, respectiv 14 în Anglia, 5 în Statele Unite, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Franţa şi câte una în Olanda, Elveţia şi Austro-Ungaria.
În anul 1900 erau în jur de 1272 de societăţi de asigurare, iar în anul 1969 activau în jur de 9700 de case şi societăţi de asigurare în 71 de ţări. 2676 de societăţi de asigurare activau în domeniul asigurărilor de viaţă, 6036 în domeniul asigurărilor de bunuri, iar 962 de societăţi practicau tot felul de asigurări.
De la începutul secolului al XV-lea şi până în secolul al XIX-lea pe plan internaţional au fost practicate trei mari forme de asigurări: maritime, de incendiu şi de viaţă. Progresele acestora sunt strâns legate de dezvoltarea activităţii economice şi evoluţia dreptului.
La sfârşitul sec. XV, când europenii au început tot mai mult să călătorească în Asia şi în America, călătorii care ulterior au dus la aşa-numita „revoluţie comercială” (predecesoarea „revoluţiei industriale”), conceptele de „risc” şi „fond comun” s-au contopit în unul comun, apărând asigurările maritime. În cazul corăbiilor care făceau călătorii pe noi teritorii descoperite, exista riscul că nu toate corăbiile se vor întoarce. De aceea, oamenii care investeau în construcţia acestor corăbii au ales două modalităţi de a repartiza între ei în mod proporţional riscurile, pentru ca anume corabia în care au investit să nu fie cea pierdută.
Prima modalitate consta în crearea unei întreprinderi comune, prin intermediul căreia investitorii investeau bani în câteva corăbii cu încărcătură comună, repartizând între ei riscurile pierderilor şi veniturile ce puteau să se formeze.
A doua modalitate era asigurarea, un sistem, prin care proprietarul corabiei sau al mărfii oferea o anumită sumă de bani unor oameni, care erau de acord să compenseze pierderile în cazul în care corabia va naufragia.
Astfel, un grup de oameni sau companii colectau prime de bani în schimbul promisiunii de a plăti o despăgubire proprietarului corabiei în cazul pieirii acesteia. Aceşti asigurători creau un fond comun şi ofereau promisiunea de a-l utiliza, de a achita despăgubiri celor asiguraţi, la survenirea riscului. La etapele incipiente ale acestui proces, dacă se producea un caz asigurat, asigurătorul era nevoit să vândă o anumită proprietate (sau să scoată bani de pe contul în bancă) şi să achite despăgubirile asiguratului.
Un loc deosebit în dezvoltarea asigurărilor ocupă Anglia, unde în anii 80 ai secolului al XVII-lea au apărut primele societăţi de asigurare în domeniul asigurării de la incendiu. Ca imbold pentru apariţia acestora a servit incendiul ce a avut loc la Londra în anul 1666, în care au fost distruse peste 13000 de locuinţe şi au decedat 70 mii de persoane. În oraşele secolului al XV-XVII-lea, majoritatea caselor erau construite din lemn şi exista un risc sporit de incendiu. De aceea, orăşenii erau gata să plătească o anumită sumă de bani companiilor de asigurare, care, la rândul lor, la survenirea incendiului, le promiteau două lucruri: primul – serviciile pompierilor (localizarea focului pentru a preîntâmpina răspândirea acestuia asupra construcţiilor vecine) şi al doilea – de a plăti persoanelor asigurate o despăgubire ce ar acoperi cheltuielile necesare pentru angajarea specialiştilor care ar repara sau ar reconstrui locuinţa arsă. În anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de asigurare împotriva riscurilor de foc şi apă, a cărei funcţionare se baza pe plata unor cotizaţii anuale.
Paralel cu fondurile de asigurare împotriva incendiilor au fost create fonduri de asigurare de viaţă. Patria asigurărilor de viaţă e considerată Anglia, în care în anul 1699 pentru prima dată a apărut o organizaţie profesionistă ce se ocupa cu asigurarea orfanilor şi văduvelor, iar apoi a fost creată compania de asigurări Eckvatedl, ce se ocupa cu asigurări de persoane.
Asigurarea împotriva riscului de grindină a fost introdusă pentru prima dată în Scoţia la finele secolului al XVIII-lea. În anul 1832, Albert Masius a întemeiat la Leipzig prima mare societate germană de asigurări pentru vite, bazată pe principiul mutualităţii.
Dezvoltarea traficului de călători pe cale ferată a condus la apa-riţia în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea, a primei societăţi de asigurare specializate în acest domeniu.
Asigurarea de răspundere civilă a fost instituită şi practicată pentru prima dată în Franţa şi se referea la acoperirea daunelor cauzate de proprietarii de cai şi trăsuri. Asigurarea s-a extins şi la răspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajaţilor ori terţelor persoane.
În Statele Unite ale Americii sectorul asigurărilor a fost dominat de societăţile de asigurare engleze. În anul 1852, din iniţiativa lui Benjamin Franklin, a luat fiinţă Societatea pentru asigurarea caselor împotriva riscurilor cauzate de incendiu – Philadelphia Contributionship. Elizur Wright a creat mai multe întreprinderi de asigurări americane şi a susţinut legiferarea controlului statului asupra societăţilor de asigurări; a contribuit la elaborarea unei metode de calcul corecte a rezervei de prime la asigurările de viaţă şi a unor tabele corespunzătoare, necesare în practica asigurărilor de viaţă.
Secolul al XIX-lea e marcat de o nouă etapă în dezvoltarea asigurărilor, fapt legat de implicarea activă a statului în asigurări. Înţelegând rolul enorm economic şi social al asigurărilor, statul doreşte să se folosească de avantajele lor în interes propriu.
Una dintre cele mai importante trăsături ce caracterizează dezvoltarea sistemului mondial de asigurări la ora actuală este globalizarea pieţei mondiale de asigurări, care se prezintă printr-un proces de lichidare treptată a barierelor economice şi legislative ce separau pieţele de asigurări ale unor state. Unul dintre exemplele elocvente ce confirmă această tendinţă este crearea unui spaţiu de asigurări unic în ţările Uniunii Europene.
Astfel, putem concluziona că apariţia şi evoluţia asigurărilor reprezintă un proces foarte complicat şi îndelungat, care încă mai continuă, fiind influenţat atât de factori sociali, cum ar fi conştientizarea importanţei şi convenienţei acestui mod de protecţie împotriva riscurilor, de factori economici, cum ar fi dezvoltarea şi perfecţionarea pieţelor emergente de asigurare din statele în curs de dezvoltare, internaţionalizarea pieţei de asigurare, progresului tehnologic care implică din ce în ce mai multe riscuri etc.
Cum suntem dependenți de asigurări?
Faptul că în prezent, în lumea dezvoltată, nimic nu se imaginează în afara asigurărilor, că orice casă care se construieşte, orice maşină care se cumpără, orice credit care se obţine, orice copil care se naşte implică, aproape automat, şi încheierea cel puţin a unei poliţe de asigurare, confirmă importanţa acestui mod de gândire în întreaga viaţă. Este o parte naturală a simţului de prevenire şi de prevedere care face parte din tradiţie, educaţie, din modul natural de gândire în perspectivă şi chiar din instinct. Pentru viaţa secolului al XXI-lea nu se poate imagina un real pro-gres, susţinut şi de durată, în afara asigurărilor.
Să ne gândim numai la avalanşa de catastrofe naturale din ultimii ani care au afectat multe zone ale lumii, au adus suferinţe milioanelor de locuitori şi au creat imense pierderi economice.
Faptul unanim recunoscut că puterea economică a unei ţări se află în sistemul bancar şi de asigurări nu mai are nevoie de argumente. Nu este întâmplător că economiile cele mai stabile, în care şi prosperitatea populaţiei este remarcabilă, se întâlnesc în ţările în care asigurările sunt bine reprezentate în viaţa economică.
Sper că v-a plăcut studiul Alexandrei privind istoria asigurărilor în lume.
Am realizat și un clip pe youtube despre asigurări, iar canalul nostru de youtube RITTER Broker TV, abordează diferite subiecte din domeniul asigurărilor de care ai putea avea nevoie și pe care probabil nu le știi.
Abonează-te la canalul nostru de youtube folosind acest link.
